Andreea Bălan și George Burcea ar fi îngropat securea războiului! Cântăreața în vârstă de 39 de ani a renunțat la procesul împotriva lui George Burcea. Blondina îl dăduse în judecată pe actor, însă acum a luat decizia de a-l ierta. Iată mai jos, în articol, ce dezvăluire a făcut iubita tenismenului Victor Cornea.
A trecut mai bine de un an de când a fost deschis un proces împotriva lui George Burcea. Atunci, Andreea Bălan îl dăduse în judecată pe tatăl celor două fetițe ale sale pentru calomnie. După toată această perioadă, cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantă (artistă) a fost anulată. De altfel, Andreea Bălan a decis să îl ierte pe actor și să renunțe la procesul intentat împotriva bărbatului.
„Anulează cererea de chemare în judecată formulată de către formulată de reclamanta Bălan Georgiana – Andreea, în contradictoriu cu pârâtul Burcea George – Valentin. Cu drept de cerere de reexaminare, în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei încheieri, ce se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a III–a Civilă”, se arată în decizia instanței, conform portal.just.ro.
De altfel, Andreea Bălan a explicat motivul central pentru care a luat această decizie. Cântăreața în vârstă de 39 de ani nu dorește să mai fie în „război” cu actorul, de dragul celor două fetițe pe care le au împreună. Totodată, artista a mai precizat faptul că este foarte fericită și nu mai dispune de timp pentru procese.
„Eu am decis să nu mai continui și nu am mai depus actele conform procedurilor. Sunt cea mai fericită din lume și nu mai am timp și energie negativă să aloc proceselor. Totodată cred că este mai bine și pentru fetițe ca părinții lor să fie ok unul cu celălalt”, a spus Andreea Bălan, pentru Spynews.
Andreea Bălan și-a refăcut viața amoroasă, după despărțirea de George Burcea. În prezent, cântăreața trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de tenismenul Victor Cornea. Tânărul este tată, la rândul său, având un băiețel pe nume Luca, în vârstă de 10 ani. CANCAN.RO v-a oferit, în exclusivitate, dezvăluirile sportivului despre viața de tătic. Acestea pot fi consultate la acest link!
De altfel, Andreea Bălan se simte împlinită și fericită, de când l-a cunoscut pe sportiv.
„În meditațiile mele vedeam un lan de floarea soarelui tot timpul și mă simțeam acasă. În momentul în care am ajuns la Sibiu, în casa părinților lui, am avut o revelație și un șoc de bucurie să văd că toată casa părinților lui era plină de buchete de floarea soarelui. Atunci am realizat că el este cel din meditațiile mele, că eu îl vedeam în acele meditații, că îl chemam și vedeam ce urma să se întâmple, dar era doar o chestiune de timp. Am fost atât fericită să realizez că el este acel suflet cald și bun din meditațiile mele și că astfel ne-am găsit, ne-am chemat unul pe celălalt”, a povestit Andreea Bălan, pe contul său de Youtube.
Sursă foto: Cancan.ro, social media